top of page

Povestea APCDT

Cine suntem noi?

Povestea noastră a început din dorința de a crea un mediu cald și primitor, unde copiii cu dizabilități să poată crește și să se dezvolte armonios. Pe măsură ce am crescut, ne-am îndreptat atenția spre organizarea de evenimente caritabile și conferințe care să aducă împreună inimile generoase și mințile deschise.

Daycare center for people with disabilit

Scopul nostru

Acum, suntem pregătiți să facem următorul pas în călătoria noastră: deschiderea unui centru de zi pentru persoanele cu dizabilități. Visăm ca acest centru să devină un sanctuar accesibil, unde comunitatea să găsească servicii medicale de recuperare motorie și kinetoterapie, dar și activități sociale menite să sprijine integrarea acestor copii minunați și să ofere un umăr de sprijin familiilor care se confruntă cu dificultăți.

Parcursul

2011

Asociația Părinților Copiilor cu Dizabilități Toplița s-a înființat în anul 2011 pentru a sprijini dezvoltarea clasei speciale pentru copii cu dizabilități din Toplița, aflată sub patronajul Centrului Școlar pentru Educație Inclusivă Bilbor. Curent, aceasta face parte din Școala Gimnazială "Andrei Șaguna" din Toplița.

2011-2021

Perioada 2011-2021 se remarcă prin sprijinul continuu oferit clasei speciale pentru copii cu dizabilități și prin implicarea directă și activă  în comunitatea persoanelor cu dizabilități. Am acordat suport financiar familiilor copiilor cu boli terminale, am susținut prin donații Spitalului Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix și am organizat evenimente caritabile și acțiuni dedicate copiilor comunității noastre.

2022-prezent

Experiența câștigată în ultimii ani ne-a dat curajul să ne extindem aria de interes și am abordat diverse personalități de excepție în scena culturală și artistică română pentru organizarea unor evenimente caritabile, conferințe și manifestări artistice de mare amploare. Astfel ni s-au alăturat Pr. Prof. Constantin Necula, Mihai Morar și Marcel Pavel, oameni deosebiți cărora le suntem profund recunoscători.

bottom of page